Vă aștept la a 3 a ediție a Balului Steluțelor!

 

Asociaţia M.A.M.E. organizează cea de-a III-a ediţie a Balului Steluţelor, un eveniment caritabil de strângere de fonduri în beneficiul copiilor bolnavi de cancer și alte boli grave. Evenimentul va avea loc în data de 29 noiembrie 2013, la hotelul JW Marriot Bucharest, Sala Constanţa, începând cu ora 19:30 şi va fi onorat de prezenţa Prim-Ministrului României, Victor Ponta, şi a distinsei sale soţii, Daciana Sârbu.

Gazdele evenimentului din acest an vor fi Ernest, vedeta postului de televiziune Kanal D, şi Cristiana Ionescu, expert în strângere de fonduri. Aceştia vor modera licitaţia cu strigare valorificând obiectele de colecţie realizate de artişti renumiţi, obiecte ce au fost donate de compania AVON. De asemenea, participanţii se vor putea înscrie la o tombolă cu premii şi vor asista la numeroase momente artistice susţinute de Giulia Anghelescu, Zoli Toth, Marius Baţu (Trupa Poesis), Trupa Uninvented Theatre şi dansatorii clubului Pygmalion Dance.

„Consider că un astfel de eveniment este un moment unic, in care ai ocazia sa îmbini buna dispoziţie cu sprijinul real copiilor bolnavi de cancer şi alte boli grave, a declarat Maria Culescu, preşedintele fondator al Asociaţiei M.A.M.E.

Biletele individuale pentru bal (100 de euro) și pachetele de beneficii sponsori (Steluţa de AUR: 5.000 EURO, Steluţa de ARGINT: 3.000 EURO, Steluţa de BRONZ: 1.500 EURO) mai pot fi achiziţionate până miercuri, 27 noiembrie 2013, prin e-mail la andreea.tache@asociatiamame.com sau la telefon: 0727.733.146.

Anul trecut, Asociaţia M.A.M.E. a strâns în cadrul celei de-a II-a ediţii a Balului Steluţelor aproximativ 1 miliard de lei vechi, bani ce vor fi folosiţi pentru înfiinţarea unui centru de suport şi recuperare pentru copiii bolnavi de cancer şi alte boli grave numit „Centrul Steluţelor”.

 Vrei să vii? Persoana de contact: Andreea Tache – Director Programe

Email: andreea.tache@asociatiamame.com  / Telefon: 0727.733.146

***Asociatia M.A.M.E. – Maternitate, Advocacy, Medicină, Educaţie este o organizaţie nonprofit, fondată în aprilie 2009, la iniţiativa Mariei Culescu, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Scopul asociaţiei este acela de a oferi sprijin copiilor diagnosticați cu afecțiuni grave și a celor care provin din medii defavorizate. Pentru mai multe detalii accesați: http://www.asociatiamame.com.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s