„Din Inimă pentru Viitor”

„Din Inimă pentru Viitor” – 16 noiembrie, prima ediție a Galei Fundației Regina Maria

 Invitatie Gala Din Inima pentru Viitor

Pe 16 noiembrie 2013 va avea loc prima ediție a Galei Fundației Regina Maria, eveniment organizat în beneficiul deschiderii noii Policlinici Sociale.

Tematica Galei “Din Inimă pentru Viitor” anunță o seară memorabilă, plină de surprize și momente frumoase pentru toți cei prezenți la dezvăluirea poveștii unui vis împlinit. Dăruirea, entuziasmul și spiritualitatea Reginei Maria au inspirat fondatorii să transmită valorile care au determinat o astfel de implicare și să pornească proiecte care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții a cât mai multor persoane defavorizate. Noua policlinică ar urma să dubleze numărul de beneficiari și să implementeze un concept de Centru de servicii sociale care să adreseze mai multe dintre problemele acestei categorii de public defavorizat, de la cele de sănătate, până la cele de educație sau integrare socială.

Gazdele evenimentului, ce va avea loc la Cercul Militar Național, Sala de Marmură, vor fi doctorul Wargha Enayati și Melania Medeleanu. Ei vor avea alături invitați de marcă, precum Excelența Sa, Werner Hans Lauk, Ambasadorul Republicii Federale Germania în București, Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății, Prof. Dr. Sorin Oprescu, Primar General al Capitalei, precum și alte personalități și invitați surpriză.

Acest eveniment de strângere de fonduri este foarte important pentru noi şi sperăm să obţinem sprijinul mediului de business şi al societăţii civile în eforturile noastre de a oferi asistenţă medicală de calitate celor care au cea mai mare nevoie şi pentru care accesul la serviciile medicale nu ar trebui să fie un lux. Oricine poate fi parte din acest proiect, fie printr-o donație, fie prin implicarea în programele noastre de voluntariat.

Invitații vor avea ocazia să liciteze pentru obiecte și experiențe din cele mai diverse: obiecte de artă şi de artizanat tradiţionale vechi de peste 100 de ani, experienţe extreme precum ture cu Ferrari in circuit (Madrid, Barcelona, Malaga), descoperirea Parisului din elicopter, cursă Monster-Truck sau salt cu paraşuta. Toate pachetele vor fi oferite spre licitație doar în cadrul evenimentului.

Evenimentul este susținut de: Romtelecom și COSMOTE România, Petrom, Pfizer România, Rețeaua privată de sănătate Regina Maria, AFI Palace Cotroceni, Agricover Credit IFN, Avon România, Banca Transilvania, Clinica Zetta, Ericsson, Fresenius Medical Care, Groupama Asigurări, Fundația Helpnet, ING Asigurări, Intrafit, KDF Energy, Porsche România, Raiffeisen Bank, Sony.

Biletele pentru participarea la eveniment costă 200 de euro și pot fi achiziționate prin email la andreea.tudose@fundatiareginamaria.ro.

 

Anunțuri

Un gând despre „„Din Inimă pentru Viitor”

  1. Ioana spune:

    Aveti cumva idee si cam cat o sa tina acest eveniment?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s