10 lecții de fundraising, la noi și la ei!

direction sign

Dragii mei,

cum v-a mers fundraisingul până acum in 2013?

Vreți să schimbați ceva de la 1 septembrie? Da, da, este timp destul să vă repliați și să vină succesul! Cum să facem asta?

Am pornit scrierea de față având proaspăt în minte un articol pe care prietenii de la NonProfit Fundraising Journal l-au publicat in iulie și care oferea 10 lecții de fundraising pentru 2013.
Și atunci mi-am zis că e bine să le știm și noi, însă cu specificul lor românesc.

1.    Acceptă provocarea

În ultimii 3 ani,  cea mai grea provocare pentru fundraiseri a fost, la ei,  recesiunea economică și lipsa de personal.

La noi, lipsa acută de fundraiseri, de strategie de fundraising la nivel organizational, lipsa de preocupare spre retenția de fundraiseri seniori, țopăiala după granturi, evenimente, lipsa planurilor de business coerente. Aici se adaugă și preponderența fondurilor din surse corporate, indiferența față de recrutarea de fonduri de la indivizi ( persoane fizice), dorința de a avea fonduri ACUM= total păgubos.

Lecția? Recrutează noi donatori, bazează-te pe emoții, povestește despre impactul produs, arată ce s-a întâmplat cu banii.

2. Puiul care plânge primește hrană…sau despre greierele și furnica

La ei, organizațiile au raportat scăderea  fondurilor cu peste 25%, indiferent de tipul de fundraising . La noi , ar fi interesant să se raporteze măcar.

Cine muncește, primește! Și asta mă duce cu gândul la fabula minunată și la un fragment pe care îl spuneam fiului meu când era mic

“- Astă vară ce-ai făcut, zise , impingându-și baba, negrii ochelari cu laba.

-Ce să fac, de mi-I iertat, astă-vară am cântat.

– Ai cântat, îmi pare bine, acu’ joacă dacă-ți vine!”

Lecția?: Nu te baza doar pe un singur tip de fundraising, nu îți pune toate ouăle într-un coș. Fă-ți o strategie pe termen scurt și pe termen lung, cu donații imediate, ca în cazul evenimentelor, dar și cu donații recurente: sms recurent, debit direct, donații salariale, CRM, etc.

3.    Caută/implică pe mai mulți

Părerea unanimă la ei este de a angaja specialisti, consultanti, experți foarte bine pregătiți, pe termen scurt, pentru campanii specifice. În acest fel, boardul și CEO vor avea un input puternic și vor reuși să aplice ceea ce le transmite expertul și ulterior. La noi, mi-aș dori să existe preocuparea board-ului și a CEO spre a găsi specialisti, consultanți, care să ajute pe termen scurt.

Lecția?: caută omul potrivit și, chiar dacă , inițial, ți se pare scump, angajează-l pe termen scurt. Input-ul său va fi cea mai bună investiție pentru organizație pe termen mediu și lung.  Nu uita că omul acesta aduce cu el și relațiile, conexiunile, prietenii. Idee: dacă nu vei mai printa atâta maculatură ce zace pe urmă prin magazii, vei avea economii cât să-ți permiti să angajezi 6 luni un consultant.

4. Focus pe tehnologie

La ei, se simte o scădere a fundraisingului prin direct mail și alte forme offline. La noi, aceste forme nici nu au ajuns să fie bine materializate. Deci, avantaj noi, un avantaj pe care sper că din ce în ce mai multe organizații îl vor folosi. După știința mea, doar 5 organizatii fac în România direct mailing. Din cele 60.000…trist, așa-i?

La ei, in ultimii 3 ani, a crescut fundraisingul online cu 50%. Un trend care vine și la noi, mai repede decât ne putem imagina. La fel ca și mobile fundraisingul, o tendință care poate explora realitatea zilnică a donatorului dorit- comunicațiile mobile.

Lecția?: investește timp și resurse în noile tendințe, învață cum să le integrezi în planul tău actual, testează, testează, renunță la campaniile care îți aduc pierderi. Folosește abordarea mobila, multichannel.

5. Fă-ți timp și întelege mecanismele de donații recurente

La ei, acest tip de fundraising este foarte bine dezvoltat, este baza oricărui plan sănătos de atragere de fonduri. Cum e la noi? Timid, ca să mă exprim elegant.

Lecția?: Dacă nu ți-ai propus să faci asta, gândește-te că e timpul! Dacă o faci timid, nu renunța, continua chiar dacă rezultatele nu-s mari acum..vor fi, crede-mă! Vei trăi vremea când 100 de donatori ce-ti dau 1 leu /zi, timp de 1 an să-ți sprjine organizația cu 11.000 de USD. Câte voturi a trebuit să ai vara aceasta pentru 5000 de euro minigrant?  500-600 de prieteni votanți? Gândește-te la ei ca la suporterii tăi de acum încolo și investește timp să dezvolți relația cu ei cât mai mult.

6.Recrutează prieteni, fă friendraising

Uită de corporate fundraising, de bani ceruți la companii. Și la ei, ca și la noi, recesiunea a lovit acolo. La noi acum e momentul să începem, când din ce în ce mai mulți oameni vor să se implice, fac voluntariat, elevii de liceu înțeleg fundraisingul…și ei vor fi angajați cândva, nu?

Lecția?: Uită-te în jurul tău- friendraisingul îți deschide nenumărate portițe! Idee: numărul de angajați în acest moment este de aprox 5 milioane de persoane. Potențialul acestei piețe este de 1, 5-2%, adică în jur de 100.000 persoane, la o medie a donației de 15 lei/lună, iese frumoasa sumă de 18 mil lei annual.

7. Cunoaște-ți statisticile

La ei, în fiecare clipă se știe cine, cît, cît de des, ce campanie aduce cel mai mult, unde sunt față de plan, etc. La noi? Off…la noi rar văd fundraiseri..cu atât mai rar fundraiseri pe care să-I scoli noaptea din somn și să-ți recite statistici. Și atunci de ce să ne mirăm că oamenii din ONGuri umblă fără noimă prin piață? Că turma nu își mai găsește calea? Calea se afla chiar în fața lor, dar câți sunt dispuși s-o ia pe drumul Acela?

Lecția?: Uită-te săptămânal în statistici..ține legătura cu cei pe care îi ai ca donatori, încălzește-I și mai mult pe cei cu potential,  trezește-I pe cei ce dorm ori stau în amorțeală! Răspunsurile sunt chiar la tine!

8. Recrutează cu cap

La ei, in 2012, cheia succesului a fost discuția despre importanța ajutorului oferit, despre impactul acestuia, fie el mare sau mic. Indiferent ca era vorba de a convinge CEO sau casnice. Pentru fiecare era gândit un model de implicare care să îi ajute să strângă la rândul lor fonduri de la cunoștințele proprii. La noi, o poveste bine spusă este rară. Dacă este spusă, ne e jenă să mergem din nou la cei care ne-au ajutat. Mare păcat!

Lecția?: Fă-ți lecțiile, caută povestea ta care îi impresioneză, nu face copy /paste, nu folosi limbajul de lemn.

9. Transparență și iar transparență

La ei, veniturile au crescut în momentul în care s-au oferit raportări despre cum au fost cheltuite sumele oferite, financiare și narative, chitanțe de donații, etc .  Poate că și la noi vor începe mai multe organizații să urmeze exemplul celor câteva care chiar fac asta de foarte mulți ani. In vremurile acestea, doar cei corecți vor rezista.

Lecția?: Cu cât prietenul, donatorul, sponsorul tău vede mai transparent până în măruntaiele organizației, cu atât va fi mai dornic să se implice mai mult.  

10. Fii social activ…hiperactiv

Dacă am înteles că viitorul în fundraising este mobil, online, tehnologic, atunci este clar că, la ei ca și la noi, trebuie să întelegem că platformele sociale , chiar dacă nu ne aduc imediat donatori, ne vor aduce, în timp, cu o bună, continua și coerentă muncă de a construi relații.

Lecția?: Crește numărul de prieteni, alocă un om dedicat acestui aspect, implică-i, fă-i să dea share, nu doar like, comunică integrat pe facebook, twitter, folosește video, animații și infografice, dar mai mult decât orice TRECI PE MOBIL!

Dacă vrei să afli și mai multe despre viitorul în fundraising în România, hai la MASTERCLASS- Fundrasing Go Mobile, pe 5 septembrie 2013, la sediul Fundației Regina Maria. Vei întâlni acolo oameni care îți vor aduce noutățile tehnologiei pe înțelesul tău. Înscrieri aici: ->> http://tinyurl.com/nwfh5qz


Succes,

Cristiana,

Dreamcatcher

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s