oamenii fac proiectele, banii si succesul! de ce se uita atat de usor?

Suntem in 2013, un an despre care mi s-au tot cerut predictii: cum va fi, ce va merge si ce nu, ce tendinte au mai aparut, cine e in top, ce mecanism, ce metoda, etc.

Suntem in 2013, anul in care avem mai multe organizatii care au trecut de limita 1 milion de USD stransi anual, dar in care nu avem inca profesia de fundraiser introdusa in clasificarea ocupatiilor.

Si de ce sa ne preocupe asta? ce este atat de important, vital, esential ? nu putem strange fonduri, ca in ultimii 15 ani, fara sa avem fundraiseri cu profesie legal recunoscuta si reglementata?

Raspunsul firesc este DA….insa urmeaza un DAR

Daca vrei sa ai o organizatie sanatoasa trebuie sa stii ca oamenii aduc fondurile, care fac posibile proiectele, care aduc dupa ele succesul.

Fiecare dintre verigile acestea reprezinta un procent din succes si, atunci, de ce uita atat de repede organizatiile de oamenii care fac posibil tot?

De ce exista acest val de ” nu e nimeni de neinlocuit” cand s-a observat in mai multe organizatii, in ultimii ani, ca plecarea unui om cheie, mai ales fundraiser senior, a dus la o perioada de declin, de regres al atragerii de fonduri?

Cum de nu isi calculeaza organizatiile ROI atunci cand lasa sa plece un astfel de specialist? cum de aleg sa-l lase sa plece decat sa il motiveze ( financiar sau nonfinanciar) sa ramana?

Sa calculam( pur teoretic):

  • sa presupunem ca avem un fundraiser care este de minim 10 ani in cadrul unei organizatii
  • sa presupunem ca organizatia face minim 1 milion USD pe an
  • sa presupunem ca fundraiserul nostru are un salariu de 3000 lei/luna.

Ce ma costa ca organizatie?  Voi investi pe an 36000 lei ( aprox 8000 USD) salariul sau ( fara taxe, sa zicem) si voi avea la sfarsitul anului un venit de 1 milion de USD. Cat am avut in 10 ani? sa spunem ca o medie de 5 milioane de USD, cu o investitie in salariul fundraiserului in 10 ani de 50.000 USD.

Deci, daca vrea mai mult, daca cere mai mult, e firesc pentru mine sa-l las sa plece si sa aduc un junior pe bani mai putini, decat cei pe care ii ofer fundraiserului senior, nu?

ei bine NU: in primii 2 ani un fundraiser junior nu aduce fonduri, asadar investitia in el va fi de peste 20.000 USD. Abia apoi va putea sa continue, insa numai o parte, din munca pe care mi-o face seniorul.

Calculeaza oare organizatiile si aceste costuri? Inclin, din ce in ce mai mult, sa cred ca nu!

Nu am pus in problema noastra si un alt aspect, cat se poate de important: acela ca nu gasesti atat de usor o persoana care sa corespunda profilului unui fundraiser- comunicare, lejeritatea de a cere fonduri, prezenta agreabila, capacitatea de a canaliza oameni si energii catre proiectul tau, etc.

Intr-o astfel de organizatie, ca in oricare alta, dar mai ales in cele mari, plecarea unui om duce, practic, la periclitarea succesului planului anual!

Daca esti norocos gasesti in 2 luni un om bun, apoi il orientezi pe functie alte 2 luni, timid va trece la implementarea unor evenimente sau campanii, ii va lua poate un an sa se faca cunoscut, sa se introduca catre reteaua de sustinatori pe care  o are organizatia si pe care fundraiserul senior o cunostea foarte bine.

Costul real al unui fundraiser senior care sta in organizatie 10 ani? E GRATIS!!!!

Oricat de mult si-ar dori sa-l platesc ( sigur la nivelul pietei din sectorul ONG) daca imi sta 10 ani si-mi aduce atat de multe fonduri, il am practic, gratis!

Si atunci de unde infatuarea, nonsalanta, lejeritatea cu care ii lasam pe oamenii buni sa plece fara a calcula costul real al unei asemenea decizii?

As vrea sa se inteleaga si situatia reala din Romania: nu avem fundraiseri seniori, in adevaratul sens al cuvantului, decat, poate, cat numaram pe degetele unei maini.

De ce as lasa sa plece un om atat de greu de gasit?

Sa nu uitam: oamenii fac proiectele, banii si succesul! si tot oamenii sunt cei care uita ca: lenesul mai mult alearga si zgarcitul mai mult pagubeste!

Cine are un fundraiser senior sa si-l tina si sa-l asculte, cine nu-l are sa faca tot posibilul sa-l gaseasca!

Cu drag si respect pentru colegii care, de multi ani, nu renunta la mandria de a fi fundraiser, chiar daca munca lor nu este respectata chiar in interiorul organizatiei pentru care se zbat,

Cristiana

Dreamcatcher

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s